Scandal uriaș la Curtea de Apel București. Acuzații fără precedent între judecători

Publicat: 11 12. 2025, 14:44
Actualizat: 11 12. 2025, 14:46
Acuzații halucinante între judecători. FOTO: Facebook

Curtea de Apel București a organizat joi o conferință extraordinară de presă, un demers fără precedent, ca reacție la dezvăluirile din documentarul Recorder privind nereguli grave în sistemul judiciar. Evenimentul a fost susținut de președinta instanței Liana Nicoleta Arsenie, alături de membrii Colegiului de conducere al CAB.

Documentarul Recorder „Justiție capturată” prezintă mărturii ale unor procurori și judecători care acuză conducerea Curții de Apel București de manipularea completelor de judecată în dosare sensibile, precum cele ale lui Marian Vanghelie, Cristian Burci sau Puiu Popoviciu.

După publicarea materialului, CAB a atacat judecătorul Laurențiu Beșu, sugerând, fără probe, că ar fi avut legături cu serviciile secrete. Scandalul a declanșat proteste în București și Cluj și a readus în prim plan tema independenței justiției în România.

Liana Arsenie a respins acuzațiile

În debutul intervenției, Liana Arsenie a respins acuzațiile formulate de investigație. Aceasta a susținut că realitatea din instanțe este denaturată în spațiul public. Ea a subliniat că „Acele închisori sunt pline pentru că judecătorii pronunță soluții definitive de condamnare.” De asemenea, a insistat că deciziile se iau în urma administrării legale a probelor.

Președinta a acuzat o „campanie de linșare a sistemului judiciar”, afirmând că atacurile publice ridică semne de întrebare cu privire la cine beneficiază din „denigrarea CAB și DNA”. Aceasta sugerat că există intenția de a crea „haos controlat”.

La începutul conferinței, judecătoarea Raluca Moroșanu a intervenit pentru a-l susține public pe judecătorul Laurențiu Beșu, unul dintre intervievații Recorder. „Sunt aici să îl susțin pe colegul Laurențiu Beșu și să spun că tot ce a spus el este adevărat, conducerea nu ne ajută de niciun fel, suntem terorizați cu acțiuni disciplinare.”, a spus aceasta.

Conferință tensionată, acuzații reciproce și reacții

Conferința a devenit tensionată atunci când jurnaliștii au cerut explicații privind scoaterea unor judecători din completuri. Liana Arsenie a refuzat să ofere detalii concrete, explicând doar că înlocuirea se face conform regulamentului de ordine interioară. Acest fapt a generat nemulțumiri printre reporterii prezenți.

Într-un gest sruprinzător, președinta CAB a prezentat înregistrări din sala de judecată în care apărea judecătoarea Daniela Paniologu, una dintre magistratele critice la adresa sistemului. Aceasta a formulat acuzații directe la adresa ei.

Arsenie a afirmat că ar fi decontat ilegal chirie de la stat, deși deținea o locuință. De asemenea ar fi avut comportamente neadecvate, inclusiv lovirea unui coleg cu dosarul în cap. Ar fi creat tensiuni între judecători și ar fi întârziat soluționarea unui dosar timp de 9 ani.

Ministrul Radu Marinescu a reacționat separat, explicând că nu poate dispune acțiuni disciplinare împotriva magistraților, responsabilitatea revenind Inspecției Judiciare și CSM.

CSM, la rândul ei, a criticat investigația celor de la Recorder, vorbind despre amplificarea unei campanii de destabilizare a puterii judecătorești. Aceștia susțin că acuzațiile contrazic evaluările pozitive ale sistemului. Evaluări precum ridicarea MCV, rapoartele Rule of Law sau progresele în aderarea la OCDE.