Ianis Hagi (26 de ani) va semna cu Alanyaspor, din Super Lig, Turcia. La noua echipă, mijlocașul va fi coleg cu Umit Akdag, component al reprezentativei U-21 a României.
Liber de contract după despărțirea de Glasgow Rangers, Ianis Hagi va evolua la Alanyaspor, locul 12 în ultima ediție din campionatul Turciei.
Daniel Pancu a dezvăluit că a vorbit cu Umit Akdag (21 de ani), cu care a lucrat la reprezentativa de tineret. Stoperul i-a mărturisit că transferul lui Ianis Hagi la Alanyaspor este aproape sigur, relatează gsp.ro.
Alanyaspor este antrenată de portughezul Joao Pereira. Sub comanda sa, în acest sezon, echipa a înregistrat o remiză (0-0 cu Rizespor), un eșec (1-2 cu Eyupspor) și o victorie (2-0 cu Beșiktaș) în primele trei etape.
Revenind la Ianis Hagi, Daniel Pancu susține că mijlocașului îi va fi greu în Turcia, un campionat, în opinia sa, mult mai puternic față de cel al Scoției. Totodată, fostul selecționer al echipei naționale de tineret este curios să vadă cum se va descurca fiul lui Gică Hagi la o echipă mică.
Fără echipă din luna mai, Ianis Hagi a ieșit, momentan, și din circuitul echipei naționale. Pentru partidele din septembrie, cu Canada (meci amical) și Cipru (preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026), Mircea Lucescu nu l-a convocat.

Ianis Hagi, în tricoul echipei naționale. Sursa foto: Hepta
Portari
Horațiu MOLDOVAN (Real Oviedo | Spania, 14/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
Fundași
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 31/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 21/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 41/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 3/0), Mihai POPESCU (FCSB, 4/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 47/2), Andrei BORZA (FC Rapid 1923, 0/0);
Mijlocași
Adrian ȘUT (FCSB, 7/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 31/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 68/12), Nicolae STANCIU (Genoa | Italia, 82/15), Darius OLARU (FCSB, 26/0), Florin TĂNASE (FCSB, 21/5), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 37/10), David MICULESCU (FCSB, 2/0), Alexandru MITRIȚĂ (Zhejiang FC | China, 25/4), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 0/0), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 2/0);
Atacanți
Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 24/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 4/1), Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0).
Între timp, Daniel Bîrligea s-a accidentat în partida pe care FCSB a disputat-o cu CFR Cluj. Nu s-a mai prezentat în cantonamentul de la Mogoșoaia.