În anul universitar 2025-2026, studenții primesc 90% reducere la biletele de tren, clasa a 2-a, potrivit CFR Călători. Există, însă, o condiție majoră.
Compania de transport feroviar anunță că studenții în vârstă de până la 30 de ani, care sunt înmatriculați în instituțiile de învățământ superior acreditate din România, vor beneficia de reducere.
Mai exact, primesc 90% la transportul feroviar intern clasa a 2-a la toate categoriile de trenuri (regio, interregio, intercity). Însă doar pe rutele dintre localitatea de domiciliu și cea unde se află instituția de învățământ la care sunt înmatriculați.
Pentru a beneficia de reducere, tinerii trebuie să prezinte legitimația de student pentru reducere la transport. Aceasta trebuie vizată pentru anul universitar în curs. În plus, este necesar și buletinul în original.
Dovada domiciliului, în cazul celor cu carte de identitate electronică, se poate face și printr-un certificat digital sau fizic. Acesta trebuie emis de evidența populației.
Obținerea legitimațiilor de călătorie (bilete și abonamente) cu reducere 90%:

Bilet de tren. Sursa foto: Inquam Photos
Până pe 30 noiembrie 2025 inclusiv, reducerea de 90% se poate acorda în baza legitimației de student pentru reducere la transport, în original, vizată pentru anul universitar 2024-2025.
Studenții din anul I, până la obținerea legitimației de student pentru reducere la transport, pot beneficia de reducere până la data de 30 noiembrie 2025 și în baza adeverinței, în original, emisă de unitatea de învățământ pentru anul universitar 2025-2026.
La verificarea călătoriei în tren, studenții trebuie să prezinte biletul/abonamentul cu reducere și legitimația de student pentru reducere la transport vizată pentru anul universitar în curs, în original.