Potrivit Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) angajatorii care angajează persoane cu vârste de peste 30 de ani pentru a le califica, vor primi o subvenție lunară.
Angajatorii care vor angaja persoane de peste 30 de ani, înregistrate la Serviciul Public de Ocupare (SPO) pentru a le califica, vor primi o subvenție lunară de 2.250 lei de persoană. Subvenția se va oferi pe toată perioada desfășurării programului de calificare.
Proiectul este implementat în perioada 24 decembrie 2024 – 23 decembrie 2029. Scopul general este de a crește oprotunitățile de angajare în cadrul șomerilor SPO.
Potrivit programului „Formactiv – formare și muncă activă” pentru accesarea acestor programe angajatorii trebuie să încheie o convenție la AMOFM. Recrutarea personalului se va realiza pe toată perioada derulării proiectului.
Reprezentanții AMOFM au informat că șomerii care pot participa la activitățile proiectului sunt înregistrați în baza de date a SPO. Aceștia au beneficiat de consiliere profesională unde au fost informați despre formarea și ocuparea pe piața muncii.
De asemenea, șomerii înregistrați în baza de date au fost informați și de oportunitățile pe care le au în ceea ce privește educația.
Atât angajatorii cât și șomerii trebuie să urmeze câțiva pași și anume: înregistrarea șomerului, consilierea și medierea, organizarea programului. Totodată, se realizează cererea pentru ucenicie, selectarea, repartizarea și semnarea contractului.

Subvenție de 2.250 de lei pentru angajatori pentru fiecare șomer pe care îl va angaja
Ulterior, se începe activitatea și se încheie convenția pentru acordarea spijinului financiar angajatorului. Lunar, angajatorul va primi suma de 2.250 de lei, proporțional cu timpul lucrat, pe baza documentelor depuse până la data de 25 ale lunii următoare.
Potrivit comunicatului de presă transmis de AMOFM, contractul de ucenicie este un contract individual de muncă și are o perioadă determinată. Durata contractului este stabilită în funcție de nivelul de calificare pe care ucenicul urmează să îl obțină.
Pe toată durata contractului, angajatorul trebuie să asigure plata salariului, dar și să pregătească profesional persoana care s-a înscris.