Unde și-a cunoscut Ana Ularu, prezentatoarea de la “The Traitors – Trădătorii”, soțul, neamț la origine. Actrița a dat cărțile pe față

Publicat: 24 09. 2025, 21:30
Ana Ularu, o actriță celebră în toată lumea. Sursa foto: Instagram

Ana Ularu, prezentatoarea de la “The Traitors – Trădătorii”, este una dintre cele mai emblematice actrițe din România, dar și din cinematografia mondială. Și-a cunoscut soțul, german la origine, într-un loc special, după cum chiar ea mărturisește.

Ana Ularu va fi prezentatoarea reality-show-ului “The Traitors – Trădătorii”

Din octombrie, pe Pro TV și Voyo, telespectatorii vor putea viziona “The Traitors- Trădătorii”, un concept original din Olanda. De fapt, unul dintre cele mai vizionate formate internaționale de reality-show. Ana Ularu a fost selectată drept game master al emisiunii, care se anunță a fi una plină de suspans. 24 de concurenți vor încerca să se autodepășească, miza fiind un premiu de 100.000 de euro.

Carieră remarcabilă

Revenind la Ana Ularu, aceasta are, la 40 de ani, o carieră remarcabilă. A avut roluri, până în prezent, în producții străine alături de actori celebri precum Tom Hanks (Inferno – 2016), Bradley Cooper și Jennifer Lawrence (Serena – 2014) și Keanu Reeves (Siberia – 2018).

Totodată, a mai avut roluri în “The Borgias”, “Emerald City”, “Alex Rider” și “The Power”, unde a avut privilegiul să fie colegă de platou cu alți actori de renume.

Și-a cunoscut actualul soț într-un muzeu

De asemenea, Ana Ularu este împlinită și pe plan personal. Din anul 2015, este măritată cu Marc Rissmann, un cunoscut actor german. Între cei doi există o diferență de cinci ani, însă acest lucru nu a contat.

Marc Rissmann, soțul Anei Ularu. Sursa foto: dreamstime.com

În cadrul unui interviu, prezentatoarea de la “The Traitors – Trădătorii” a dezvăluit cum și-a cunoscut actualul partener de viață. Cu sufletul deschis a mărturisit că, după ce a plecat de la o probă, în loc să mănânce, a intrat într-un muzeu. La momentul respectiv, era puțin deziluzionată, dar, pe neașteptate, a cunoscut un bărbat. Acesta avea, ulterior, să-i devină soț.

Marc Rissmann este, la rândul lui, actor. Ana Ularu susține că destinul a făcut să nu-și întâlnească sufletul pereche pe platourile de filmare, unde petrece mare parte din timp.

Amintim că, începând cu luna octombrie, Ana Ularu va fi gazda emisiunii “The Traitors – Trădătorii”, care va fi difuzată pe Pro TV și Voyo.