Vânzările de mașini în UE. Ce mărci au înregistrat creșteri puternice

Publicat: 15 09. 2025, 12:00
Actualizat: 19 09. 2025, 16:39
Situația vânzărilor de mașini în UE. Sursa foto: shutterstock

Producătorii de mașini din Europa sunt sub presiune, fiind afectați de tarifele impuse de Donald Trump, dar și de concurența acerbă din partea Chinei, cu vehiculele electrice. Totuși, două mărci au dat lovitura.

Vânzările de mașini în UE, în cifre

Potrivit datelor recent publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), înmatriculările de mașini noi în UE au scăzut, în primele șapte luni ale anului 2025, cu 0,7% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Vânzările de autoturisme în UE au crescut, însă, cu 7,4% în iulie 2025. Volkswagen și Renault au înregistrat creșteri puternice, în timp ce Stellantis a avut o scădere. Între timp, Tesla s-a lovit de o scădere a vânzărilor cu 40,2%.

În primele șapte luni ale anului 2025, peste un milion de vehicule electrice pe baterie au fost înmatriculate în UE.

Ce se întâmplă cu vehiculele electrice pe baterie

Modelele hibride plug-in au înregistrat, potrivit ACEA, cea mai puternică creștere din ianuarie 2023, relatează euronews.com. De asemenea, mașinile electrice pe baterie au înregistrat cea mai mare creștere din august anul trecut.

Trei dintre cele patru cele mai mari patru piețe ale UE, care reprezintă împreună peste 60% din înmatriculările de vehicule electrice pe baterie, au înregistrat creșteri în primele șapte luni ale anului 2025, fiind conduse de Germania (+38,4%), Belgia (+17,6%) și Olanda (+6,5%).

Înmatriculările de mașini electrice pe baterie, hibride și hibride plug-in au crescut cu 39,1%, 56,9% și, respectiv, 14,3%. Au ajuns, împreună, să reprezinte 59,8% din totalul înmatriculărilor din blocul comunitar, comparativ cu 51,1% în iulie 2024.

Producătorul chinez BYD și-a triplat vânzările

Vânzările de mașini Tesla în Europa au scăzut cu 40,2% față de anul trecut, reducând cota de piață a companiei la 0,7% de la 1,3%.

Între timp, compania chineză BYD și-a triplat vânzările, ajungând la 1,2% din piață și depășind Tesla pentru prima dată în regiune.

Mașină electrică BYD. Sursa foto: shutterstock

Mărcile germane se numără printre producătorii auto cei mai expuși politicilor comerciale protecționiste. Acestea resimt presiunea, deoarece tarifele mai mari duc la creșterea costurilor în întregul lanț de aprovizionare.

Volkswagen, în special, se confruntă cu sarcina de a reduce supracapacitatea fabricilor și costurile de restructurare pentru a ține pasul cu competitori chinezi precum BYD.