Zelenski și Trump, întâlnire crucială în Florida. Cât de aproape este pacea în Ucraina
Președinții Volodimir Zelenski și Donald Trump s-au întâlnit duminică, 28 decembrie, la reședința Mar-a-Lago din Florida, într-un context diplomatic intens, marcat de eforturi accelerate pentru identificarea unei soluții de pace în Ucraina.
După aproximativ trei ore de discuții, cei doi lideri au susținut declarații comune în fața presei, abordând teme sensibile precum viitorul teritoriilor disputate, relația cu Vladimir Putin și posibilitatea unei întâlniri trilaterale între Rusia, Ucraina și SUA.
Donald Trump a avut o convorbire telefonică de peste două ore cu președintele rus
Înaintea întrevederii cu Zelenski, Donald Trump a avut o convorbire telefonică de peste două ore cu președintele rus Vladimir Putin. Convorbire pe care a descris-o drept foarte productivă.
Trump a declarat că liderul de la Kremlin nu susține ideea unui armistițiu temporar, considerând că acesta ar prelungi defapt conflictul. Poziție pe care, președintele american a spus că o înțelege.
De asemenea, președintele american a afirmat că Putin și-ar dori ca Ucraina să aibă „succes”. Totodată, potrivit acestuia, Rusia ar fi dispusă să contribuie la reconstrucția acesteia, inclusiv prin furnizarea de energie la prețuri reduse.
Cât despre centrala de la Zaporojie, aflată sub control rusesc, a menționat că Moscova ar fi cooperantă în redeschiderea acesteia.
Trump despre discuțiile cu Zelenski: au fost „excelente”
Trump despre discuțiile cu Zelenski: au fost „excelente”. FOTO: BBC
Despre discuțiile cu Zelenski, dar și cu mulți lideri europeni, Trump a declarat că au fost „excelente” și că s-au înregistrat progrese semnificative. Potrivit acestuia, aproximativ 95% dintre subiectele legate de încheierea conflictului ar fi fost deja discutate. Deși, nu s-a ajuns la un acord privind împărțirea teritoriilor, în special în ceea ce privește regiunea Donbas.
Liderul american a precizat că această chestiune rămâne dificilă, dar nu imposibil de rezolvat. La rândul său, Volodimir Zelenski a mulțumit pentru primirea de la Mar-a-Lago și a calificat întâlnirea drept „foarte bună”.
Zelenski se declară mulțumit de întâlnirea cu Donald Trump
De asemenea, președintele ucrainean a afirmat că s-a ajuns la un consens de aproape 100% asupra aspectelor esențiale ale planului de pace și a subliniat că garanțiile de securitate reprezintă „etapa – cheie” pentru o pace durabilă.
Echipele europene și ucrainene urmează să continue discuțiile în umrătoarele săptămâni. Totodată, administrația americană va găzdui noi runde de negocieri la Washington în luna ianuarie.
Cât despre o posibilă întâlnire trilaterală Rusia – SUA – Ucraina, liderul american a spus că aceasta ar putea avea loc „la momentul potrivit”. De asemenea, a precizat că Putin și-a exprimat clar dorința în acest sens.