Anul viitor, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 12 vor fi în cursul săptămânii. Luna ianuarie 2026 va fi cea mai avantajoasă din acest punct de vedere, cu nu mai puțin de cinci zile libere.

Cinci zile libere pentru angajați în luna ianuarie
Potrivit calendarului oficial aprobat de Guvern, salariații au cinci zile libere nelucrătoare în prima lună a anului. Acestea sunt la data de 1 ianuarie, joi, Anul Nou, apoi 2 ianuarie (vineri), a doua zi după Anul Nou. Apoi 6 ianuarie, marți, Boboteaza, urmată de 7 ianuarie, miercuri, Sfântul Ioan Botezătorul. De asemenea, 24 ianuarie, sâmbătă, Ziua Unirii Principatelor Române.
Pentru angajații din domeniile în care activitatea nu poate fi întreruptă, precum spitale, poliție, unități comerciale non stop, legea prevede compensarea cu timp liber în următoarele 30 de zile sau acordarea unui spor salarial.
Și elevii vor avea un început de an relaxat, revenind la școală abia pe 8 ianuarie, după o vacanță de aproape trei săptămâni. Singura zi liberă care pică în weekend este 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române.
Structura anului școlar 2025 – 2025, publicată de Ministerul Educației, aduce elevilor una dintre cele mai lungi vacanțe de iarnă din ultimii ani. Astfel că, vacanța de iarnă începe la data de 20 decembrie 2025 până la data de 7 ianuarie 2026. Reînceperea cursurilor va fi la data de 8 ianuarie 2026. În total elevii se bucură de 19 zile libere consecutiv, car einclud și sărbătorile legale.
Alte zile libere legale în 2026: 3 aprilie, vineri, Vinerea Mare, urmată de 5 aprilie, duminică, Paștele Catolic și Ortodox. 6 aprilie, luni, A doua zi de Paște. Apoi 1 mai, Ziua Muncii, urmată de 31 mai, duminică, Rusaliile. Luni, 1 iunie, A doua Zi de Rusalii și Ziua Copilului.
Sâmbătă, 15 august, Adormirea Maicii Domnului. Apoi, luni, 30 noiembrie, Sfântul Andrei urmată de 1 decembrie, Ziua Națională a României. Vineri, 25 decembrie, Crăciunul și 26 decembrie, sâmbătă, a doua zi de Crăciun.
Sursa foto: Dreamstime