Ziua Națională a României 2025: Evenimente și programul complet al manifestărilor
Ziua Națională a României va fi marcată și în acest an de o serie de evenimente culturale și comemorative organizate atât în București, cât și în mai multe orașe din țară. În București se va desfășura o amplă paradă militară, iar ceremonia oficială de la 1 Decembrie 2025 va începe luni, la ora 11:00, în Piața Arcul de Triumf.
Ceremonii militare și religioase în toate garnizoanele din țară
Ceremonii militare și religioase în toate garnizoanele din țară. FOTO: Shutterstock
Sâmbătă, 29 noiembrie 2025, au loc ultimele antrenamente cu aeronave la altitudini joase în București și Ilfov. De asemenea, va avea loc și repetiția din zona Arcului de Triumf, cu survol aerian și 21 de salve de tun, conform tradiției. Luni, la ora 11:00 va avea loc deschiderea oficială a paradei la Arcul de Triumf. Arborarea Drapelului Național în toate unitățile militare și ridicarea Marelui Pavoaz pe navele maritime și fluviale.
Vor avea loc ceremonii militare și religioase în toate garnizoanele din țară și se va desfășura o expoziție tehnică militară accesibilă publicului până la ora 14:30. Militarii români din teatrele de operații vor marca Ziua Națională prin ceremonii proprii. La ora 19:00 va avea loc retragerea cu torțe a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” pe traseul dintre Palatul Cercului Militar Național și sediul Brigăzii.
Programul evenimentelor în București
La București, parada de 1 Decembrie va reuni peste 2.900 de militari și specialiști din structurile de apărare, ordine publică și securitate națională. De asemenea, în acest an vor defila 240 de militari străini din Franța, Republica Moldova, Portugalia, Polonia, SUA, Macedonia de Nord, Spania, precum și contingente NATO dislocate în România.
Tot în București, la ora 09:00 va avea loc Ceremonia militară și religioasă la Mormântul Ostașului Necunoscut în Parcul Carol I. Între orele 09:00 – 17:00, intrarea va fi gratuită la Muzeul Național de Istorie a României. Între orele 10:00 – 18:00 va fi accesul gratuit și la Muzeul Hărților. De asemenea, Nuzeul Național de Artă, vizitarea galeriilor permanente și a trei expoziții temporare dedicate zilei Naționale.
Evenimente de 1 Decembrie în alte orașe din țară
Evenimente de 1 Decembrie în alte orașe din țară. FOTO: SHutterstock
În Brașov vor avea loc momente tradiționale în Piața Unirii la ora 10:00. De la ora 12:00 se va desfășura ceremonialul militar și religios pe Bulevardul Eroilor. De la ora 18:00 va avea loc un spectacol folcloric și de la 19:30 se va desfășura un show de lasere.
În Constanța, de la ora 09:00 până la ora 10:00 se va desfășura ceremonia militar-religioasă la Monumentul Victoriei, iar de la ora 11:00 până la 13:00 va avea loc parada militară pe Bulevardul Tomis.
În Craiova se vor desfășura mai multe evenimente, dar fără paradă militară cu tehnică. La ora 11:00 se vor întâmpina oficialitățile, apoi de la 11:10 se va intona Imnul Național. De la 11:20, serviciu religios și depuneri de coroane. De la 11:35 până la 12:00 va avea loc defilarea detașamentelor militare.
În Alba Iulia, orașul Marii Uniri, găzduiește cele mai ample manifestări. De la ora 11:00 va avea loc Marea Adunare Națională și primirea soliilor din Cetățile de Scaun. La ora 12:00, Te Deum și artificii de zi.
De la ora 13:15 se vor depune coroane la Monumentul „Marii Uniri”. De la ora 14:00 va avea loc defilarea cu trupe și tehnică militară pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. La 17:30, retragerea cu torțe și de la 20:30, spectacol cu artificii