Pensionarea anticipată este pensionarea înainte de vârsta normală. Pentru a putea ieși la pensie anticipat, oamenii trebuie să atingă sau să depășească numărul minim de ani de muncă ceruți de lege.
Potrivit Legii 360/2023 pensionarea anticipată se poate cu cel mult 5 ani mai devreme de vârsta normală de pensionare. De asemenea, persoanele care vor să iasă mai devreme la pensie, trebuie să atingă sau să depășească stagiul complet de cotizare.
Stagiul complet de cotizare reprezintă numărul minim de ani de muncă efectiv pentru a putea ieși mai devreme la pensie. Stagiul este stabilit în Legea nr. 360/2023 și diferă între bărbați și femei.
Potrivit legislației în vigoare, atât la bărbați, cât și la femei, stagiul complet de cotizare este de 35 de ani. În ceea ce privește vârsta de pensionare, anii diferă. Concret, vârsta standard de pensionare la femei este de 63 de ani. În timp ce, la bărbați, vârsta normală de pensionare este de 65 de ani.
Pentru a ieși la pensie anticipat, trebuie respectat numărul minim de muncă efectiv stabilit de lege. De asemenea, atât bărbații, cât și femeile, pot ieși la pensie cu cel mult 5 ani înainte de pensia standard de pensionare.
Respectiv, după îndeplinirea numărului minim de ani de muncă cerut de lege (35 de ani), femeile pot cere pensionarea anticipată la vârsta de 63 de ani. Totodată, bărbații pot ieși anticipat la pensie la vârsta de 60 de ani, după respectarea reglementărilor menționate mai sus.

Ce penalizari sunt
Penalizarea se acordă în cazul pensionării anticipate și se calculează în funcție de numărul de ani munciți peste stagiul complet de cotizare. De asemenea, se aplică pentru fiecare lună înainte de vârsta normală de pensionare. Totodată, procentul din penalizare care se scade lunar, este cu atât mai mic cu cât numărul de ani de muncă este mai mare.
Concret, dacă sunt între 4 și 5 ani munciți peste stagiul complet de cotizare, penalizarea care se scade pe lună de anticipare este de 0.20%. Între 3 și 5 ani peste, procentul este de 0.25% / lună. Între 2 și 3 ani peste, procentul este de 0.30% / lună. Între 1 și doi ani peste, procentul este de 0.35% / lună și la 1 an peste stagiul de cotizare, procentul este de 0.40% / lună.
Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, penalizarea se acordă doar până la împlinirea vârstei standard de pensionare. Astfel că, la limita de vârstă de pensionare, penalizarea dispare automat.
Documentele necesare care trebuie duse la Casa Județeană de Pensii sunt: cererea de pensionare anticipată, actul de identitate. De asemenea, e necesar carnetul de muncă, adeverințele de vechime în muncă. Totodată, adeverințele pentru condiții de muncă și actele de stare civilă.
Sursa foto: Dreamstime