Ziua de 1 decembrie, Ziua Națională a României, marchează unul dintre cele mai importante momente ale istoriei moderne: unirea Transilvaniei cu România în anul 1918. În fiecare an, românii celebrează Marea Unire prin parade militare, ceremonii și evenimente culturale organizate în întreaga țară.

Drumul sprea Marea Unire. FOTO: Hepta
La 17/30 aprilie 1918, numeroase personalități ale intelectualității românești aflate în exil la Paris, conduse de Traian Vuia, au înființat Comitetul Național al Românilor din Transilvania și Bucovina. Scopul a fost de a informa guvernele occidentale despre aspirațiile românilor din Austro – Ungaria.
Organismul, ulterior condus de dr. Ioan Cantacuzino, a desfășurat o vastă campanie diplomatică pentru recunoașterea drepturilor naționale. La 18 octombrie 1918, în Parlamentul din Budapsta, Alexandru Vaida – Voevod a declarat că națiunea română cere recunoașterea drepturilor sale inalienabile, susținând principiile enunțate de președintele Woodrow Wilson în cele 14 puncte.
Pe 31 octombrie 1918, la inițiativa lui Ion Flueraș, a fost creat Consiliul Național Român Central. Alcătuit în mod egal din membri ai Partidului Național Român și ai Partidului Social Democrat.
Acesta a publicat un manifest prin care denunța politica de oprimare din partea autorităților maghiare și reafirma dorința românilor de a-și organiza propriul stat pe baze democratice, garantând libertăți egale pentru toate naționalitățile.

1 Decembrie, de la Marea Unire la Ziua Națională. FOTO: Hepta
Data de 1 decembrie a fost aleasă pentru a comemora unirea Transilvaniei cu Regatul României, realizată la Alba Iulia 1918. Prin Legea nr. 10/1990, această zi a devenit oficial sărbătoare națională, înlocuind data de 23 august.
Anterior, între 1866 și 1947, Ziua Națională era celebrată la 10 mai, o dată cu multiple semnificații istorice. După abdiarea forțată a regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 și instaurarea regimului comunist, sărbătoarea națională a fost mutată la 23 august.
Această data marca evenimentele din 1944, când România a ieșit din alianța cu Puterile Axei și a întors armele împotriva Germaniei naziste și Ungariei horthyste.
În 1990 Ziua Națională a fost celebrată pentru prima dată la 1 Decembrie atât la Alba Iulia, în prezența numeroaselor oficialități, cât și la București. Aici, a avut loc parada militară de la Arcul de Triumf. De atunci, manifestările militare și culturale dedicate aceste zile se organizează anual la București și în alte orașe ale țării.