Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat joi, printr-un comunicat de presă, că a solicitat o expertiză realizată de un contabil autorizat privind legea promovată de Guvernul Bolojan, care vizează reducerea pensiilor magistraților.
Concluziile analizei sunt, potrivit instanței supreme, clare și fără echivoc. Aplicarea noii legi ar duce la anularea completă a pensiei de serviciu. În acest context, ÎCCJ a precizat că va transmite Curții Constituționale note suplimentare pentru a-și susține argumentele formulate împotriva actului normativ.
În paralel, Curtea de Apel București este așteptată să decidă vineri asupra contestațiilor depuse de avocata Silvia Uscov. Aceasta este cunoscută pentru apropierea de AUR și solicită suspendarea a doi judecători CCR. Dacian Dragoș a fost numit de președinte, și Mihai Busuioc, numit de Senat.
Președintele Nicușor Dan a declarat recent că, în eventualitatea suspendării lui Dacian Dragoș, va desemna un nou judecător pentru a evita blocarea activității Curții. De asemenea, și-a exprimat convingerea că numirea lui Dragoș este legală. Președintele a subliniat experiența acestuia de peste 20 de ani în domeniul dreptului.

CCR decide dacă tăierea pensiilor de serviciu ale magistraților este constituțională
Cât despre CCR, aceștia urmează să decidă dacă legea care prevede tăierea pensiilor de serviciu ale magistraților este sau nu constituțională. Judecătorii CCR sunt așteptați să se pronunțe începând cu ora 10:00. După o serie de amânări generate de scandalul de la finalul anului trecut. Atunci, patru judecători, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc, au părăsit ședința, blocând luarea unei decizii.
Aceștia au susținut că, după amânarea ședinței din 10 decembrie din cauza unui raport incomplet, președinta CCR a stabilit un nou termen pentru 28 decembrie 2025, într-o zi nelucrătoare, fapt considerat fără precedent. Deși judecătorii prezenți au cerut reprogramarea într-o zi lucrătoare din luna ianuarie, solicitarea ar fi fost respinsă. Din acest motiv, cei patru au ales să părăsească ședința. Totodată, nici la următoarea întâlnire nu s-au prezentat.
Premierul Ilie Bolojan a reacționat ulterior. Acesta i-a acuzat pe cei patru judecători că au recurs la tactici politice pentru a forma o „minoritate de blocaj” în interiorul Curții Constituționale.
Sursa foto: Dreamstime