Claudiu Manda: „Un guvern pro – european fără PSD nu se poate”. Ce spune despre USR secretarul general al PSD

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a explicat motivele pentru care social - democrații au intrat la guvernare și a atras atenția asupra tensiunilor din coaliție.
Claudiu Manda Un guvern pro - european fără PSD nu se poate. Ce spune despre USR secretarul general al PSD
Claudiu Manda: „Un guvern pro - european fără PSD nu se poate”. Ce spune despre USR secretarul general al PSD

Claudiu Manda, secretarul general al PSD, a declarat duminică seara în cadrul unei emisiuni că, intrarea PSD la guvernare nu a fost rezultatul unei dorințe politice proprii, ci al unei invitații, subliniind că fără participarea social – democraților, Guvernul nu ar fi fost funcțional.

Manda: PSD a acceptat guvernarea „pentru oameni”

Potrivit acestuia, partidul a acceptat guvernarea „pentru oameni”, însă efectele concrete ale acestei decizii nu sunt încă resimțite de populație, lucru care generează nemulțumiti în interiorul formațiunii. „Am intrat la guvernare pentru că am fost invitați, nu ne-am dorit. Nu se putea face fără PSD, am intrat pentru oameni și ar trebui să guvernăm pentru oameni.” a spus Manda.

Secretarul general al PSD a menționat și presiunile interne din partid, explicând că rezultatele recente ale alegerilor parțiale, câștigate în 11 din 12 localități, au scos la iveală nemulțumirile electoratului. Potrivit acestuia, mesajele primite de la cetățeni indică o lipsă de satisfacție față de direcția actuală a guvernării, iar PSD trebuie să răspundă acestor semnale.

Manda a precizat că un subiect major aflat pe agenda coaliției este bugetul pe anul 2026. Buget care, ar fi trebuit finalizat încă din noiembrie 2025. În prezent, la jumătatea lunii ianuarie, nu există un calendar clar privind adoptarea acestuia. În acest context, liderul PSD a avertizat că partidul nu va accepta discutarea unor noi pachete de măsuri fără asumarea unui plan clar de creștere economică.

Secretarul general al PSD exclude varianta retragerii PSD de la guvernare

PSD

Secretarul general al PSD exclude varianta retragerii PSD de la guvernare. FOTO: Arhiva Livetext

În opinia lui, tensiunile din coaliție nu sunt legate de servicii și de parchete, ci are legătură cu bugetul. Manda a afirmat că PSD a avut un rol esențial în blocarea unor decizii considerate nefavorabile. Acesta a dat ca exemplu majorarea salariului minim. Măsură care, a fost adoptată doar după intervenția fermă a social – democraților și după amenințarea cu ieșirea de la guvernare.

De asemenea, Claudiu Manda a exclus varianta retragerii PSD de la guveranre pentru a susține un guvern minoritar. El a afirmat că un guvern pro – european nu poate funcționa fără PSD. „Eu cred că varianta să ieșim de la guvernare și să votăm un guvern minoritar e exclus. Un guvern pro – european fără PSD nu se poate.” a spus Manda, la Antena 3.

Cât despre relația cu USR, Claudiu Manda a spus „Mi se pare că principalele probleme vin de acolo.”