Potrivit președintelui UDMR, șansele ca România să aibă un nou Guvern până la finalul actualei sesiuni parlamentare sunt practic inexistente. Termenul realist avansat de acesta indică mai degrabă sfârșitul lunii iulie, o estimare valabilă doar în condiții optime, „dacă nu are cineva o baghetă magică”.
„Să punem picioarele în apă rece”: Apel la calmarea spiritelor
Kelemen Hunor a atras atenția asupra discursului public tot mai agresiv dintre partide, subliniind că singura formațiune care profită de pe urma acestei stări de tensiune este AUR.
„Ar trebui să ne așezăm pe scaun, să punem picioarele în apă rece și să reducem temperatura declarațiilor, pentru că altfel nu vom ajunge la guvern de niciun fel”, a declarat liderul UDMR.
Principala barieră în calea deblocării situației rămâne inflexibilitatea pozițiilor adoptate de marile partide. PSD a anunțat ferm că nu va susține un executiv din care nu face parte, în timp ce PNL refuză o coaliție directă cu social-democrații.
În acest context matematic, formarea unei majorități fără sprijinul AUR devine imposibilă în configurația actuală, o variantă pe care UDMR o respinge categoric: „Nu putem accepta, nu putem meloniza AUR prin votul nostru”.
Miza uriașă: Banii din PNRR și legile cheie
Deși tentativele de vineri privind refacerea vechii coaliții au eșuat, liderul UDMR consideră că o formulă de tip majoritar — precum o alianță PSD-PNL-UDMR cu miniștri tehnocrați sau asumați politic — rămâne o soluție viabilă pentru a asigura o majoritate simplă cel puțin până anul viitor.
Timpul este însă extrem de limitat. România trebuie să aibă un executiv funcțional până la finalul lunii august, capabil să adopte prin ordonanțe de urgență și proiecte de lege jaloanele esențiale pentru atragerea fondurilor din PNRR. Pe agenda viitorului Guvern se află și legea salarizării, una dintre cele mai sensibile reforme. Kelemen Hunor a subliniat că, deși ierarhizarea salariilor în administrație, școli, armată și justiție trebuie corectată, formațiunea sa nu va accepta sub nicio formă diminuarea veniturilor populației.