A murit Daniel Murărețu, campionul care a scris istorie! Sportul românesc, în doliu din nou!

acum 7 luni
A murit Daniel Murărețu campionul care a scris istorie Sportul românesc în doliu din nou
A murit Daniel Murărețu, campionul care a scris istorie! Sportul românesc, în doliu din nou!

A murit Daniel Murărețu, iar lumea sportului românesc este din nou în doliu! Multiplul campion la haltere s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani.

Originar din Galați, acesta a început să practice halterele la Școala Sportivă, iar mai târziu a evoluat la Clubul Sportiv Rapid București. Atunci a devenit campion național atât la juniori, cât și la seniori.

A murit Daniel Murărețu

Absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport, dar și licențiat în Psihologie, Daniel Murărețu a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut ca un profesionist desăvârșit. Acesta a fost un cadru didactic dedicat, titular al disciplinelor de culturism și haltere, antrenor și arbitru național.

Vestea tristă a fost confirmată de Federația Română de Haltere, care a transmis un mesaj emoționant în memoria fostului sportiv.

„L-am pierdut pe prietenul și colegul nostru Daniel Constantin Muraretu. Originar din Galați, a practicat halterele la Școala Sportivă și, mai târziu, la Clubul Sportiv Rapid București, sub coordonarea antrenorului Gheorghe Gospodinov, fiind campion național la juniori și seniori. Licențiat în Educație Fizică și Sport și în Psihologie, lectorul universitar Dr. Daniel Muraretu a fost un cadru didactic apreciat și dedicat, titular al disciplinelor haltere, culturism și fitness, antrenor și arbitru național. A fost un coleg bun și mereu dornic să ofere ajutor și să se implice în activitățile noastre. Daniel împlinise anul acesta 63 de ani. Federația Română de Haltere transmite sincere condoleanțe familiei și celor dragi. Dumnezeu să te odihnească în pace, Profesore”, se arată în mesajul oficial.

Din păcate, în aceeași zi, s-a stins și antrenorul care a făcut istorie cu Steua, Emeric Ienei. Acesta s-a confruntat cu mari probleme de sănătate și în ultimele zile a fost internat la Spitalul de Urgență Bihor. Din nefericire, acesta e murit în locuința sa din Oradea. Decesul a fost confirmat de către un apropiat de-ai lui, Sandu Boc. El ar fi ajuns la spital după ce a suferit o pneumonie severă, iar complicațiile au fost severe.

Lacrimi și regrete în lumea sportului

Vestea dispariției lui Daniel Murărețu a provocat un val de emoție în rândul celor care l-au cunoscut. Pe rețelele de socializare, foști colegi, sportivi și prieteni și-au exprimat durerea și au transmis mesaje de condoleanțe familiei îndurerate.

Cu toții își amintesc cu respect de profesionalismul și devotamentul celui care a fost un adevărat model pentru generații întregi de sportivi. Sute de mesaje au început să curgă din partea apropiaților și pentru Fabian Tomescu. Fostul mijlocaș s-a stins din viață la doar 46 de ani.

„Un Domn Profesor de o eleganță deosebită! O să-mi rămână adânc întipărită în memorie ținuta sa morală și intelectuală! Transmit condoleanțe familiei”.

„Dumnezeu să-l ierte! Doamne, ajută! Îmi pare rău! Un om deosebit și un profesor bun”.

„Dumnezeu să îl odihnească în lumină! Un coleg minunat și un cadru didactic dedicat”.

„Un om minunat care a iubit mult UNEFS-ul”.

„Unul dintre cei care au iubit UNEFS mai mult decât pe sine. Dumnezeu să-l odihnească în pace”.

Acestea sunt doar câteva dintre mesajele de condoleanțe transmise de prietenii marelui campion după ce a murit Daniel Murărețu.