Andrew Tate își dă în judecată fosta iubită pentru 50 de milioane de dolari. Ce acuze îi aduce influenceriței

acum 10 luni
Andrew Tate își dă în judecată fosta iubită pentru 50 de milioane de dolari. Ce acuze îi aduce influenceriței
Andrew Tate, cu mâna ridicată, după ce iese de la tribunal

Andrew Tate își dă în judecată fosta iubită pentru 50 de milioane de dolari, pe motiv că influencerița, care a apărut în revistele Maxim și FHM, i-a „afectat ireversibil reputația la nivel global” atunci când l-a acuzat că a agresat-o într-o cameră de hotel din Beverley Hills.

Andrew Tate o dă în judecată pe Brianna Stern, fosta iubită, pentru 50 milioane de dolari

În vârstă de 29 de ani, Brianna Stern a avut o relație cu Andrew Tate timp de aproape un an. La un moment dat, a depus o plângere la poliția din Los Angeles și a intentat un proces în civil împotriva britanicului pentru agresiune sexuală și loviri.

Stern a spus că Tate a înregistrat un interviu cu rapperul Kanye West înainte de a reveni la hotel în seara zilei de 10 martie. Ceea ce a început ca un act sexual cu acordul părților s-a transformat în violență, a susținut ea.

Tânăra susține că a fost lovită și sufocată

Potrivit datelor din dosar, “Tate a început să o agreseze verbal pe tânără așa cum făcea în mod obișnuit – dar de data aceasta a fost mult mai rău, mai agresiv și mai violent. Apoi, Tate a început să o sufoce pe reclamantă”.

Ea a susținut că Tate i-a strigat lucruri de genul „Te bat pentru că te iubesc” și „Ești a mea, de ce nu aș putea să te lovesc?”.

Andrew Tate, acuzat că ar fi violent cu femeile. Sursa foto: dreamstime.com

Acuzată că minte de avocatul lui Andrew Tate

În replică, Joseph McBride, avocatul lui Tate din Florida, a susținut că Stern „a orchestrat o campanie deliberată de denigrare bazată pe acuzații fabricate de agresiune și abuz sexual”. El a susținut că aceasta a fost concepută „nu pentru justiție, ci pentru profit, faimă și distrugerea reputației lui Tate”.

Avocații lui Tate susține că acțiunile lui Stern au dus la daune de peste 50 de milioane de dolari. Inclusiv „pierderea sponsorizărilor, anularea contractelor comerciale și daune ireversibile aduse reputației sale la nivel global”.

McBride susține că Stern a mințit și că va dovedi acest lucru, relatează thetimes.com.

Frații Tate, probleme cu legea și la București

Andrew Tate (38 de ani) și fratele său, Tristan (37 de ani), care dețin atât cetățenie britanică, cât și americană, erau anchetați la București pentru trafic sexual și așteptau procesul când autoritățile române le-au ridicat interdicția de călătorie.

Procurorii români au anunțat că au identificat 35 de presupuse victime în cadrul anchetei lor. În Regatul Unit, frații se confruntă, de asemenea, cu acuzații penale. Sunt cercetați pentru viol, agresiune și trafic de persoane, în care sunt implicate trei femei.

Frații Tate, probleme cu legea și în România. Sursa foto: dreamstime.com

Andrew Tate a dat în judecată mai mulți acuzatori.  Avocații lor au numit totul o „campanie sistematică” de intimidare și hărțuire menită să-i reducă la tăcere.

Altfel, cei doi frați au o situație financiară de invidiat. Recent, au luat decizia să-și construiască la București un buncăr subteran de 3,9 milioane de dolari.

Sursa foto : Dreamstime.com