Mihai Popovici, tatăl campionului David Popovici, se află în centrul unui scandal de proporții care zguduie clubul Dinamo, unde este angajat. Bărbatul este acuzat de abuz, favoritisme și condiții mizere. Aflați, în continuare, cine este și cu ce se ocupă, de fapt, cel care îl sprijină, necondiționat, pe campionul nostru, poreclit Rechinul.
Mai exact, tatăl lui David Popovici, managerul Academiei de Înot Dinamo, este acuzat că și-a angajat fratele la casieria bazinului și că a impus cumpărarea de echipament Arena, firmă cu care fiul său are contract de sponsorizare, relatează gsp.ro. De asemenea, micii înotători ar fi fost nevoiți să trăiască în condiții greu de imaginat, Cu mâncare proastă, cazare infestată cu ploșnițe și gândaci, dar și fără sprijin logistic.
În replică, Mihai Popovici susține că nu a încălcat nicio lege și că activitatea lui în cadrul Clubului Sportiv Dinamo nu poate fi pusă la îndoială. În continuare, vă prezentăm câteva informații cheie despre tatăl lui David Popovici. Acesta și-a pus decisiv amprenta asupra carierei și educației fiului său.
Potrivit fanatik.ro, Mihai Popovici este absolvent de ASE. A lucrat în domeniul vânzărilor, fiind specialist în marketing farmaceutic. Când a conștientizat că fiul său este plin de talent, bărbatul a lăsat deoparte cariera. Astfel, s-a concentrat exclusiv pe viitorul lui David.
În prezent, managerul Academiei de Înot Dinamo este expert în nutriție. În plus, este și managerul campionului olimpic, care nu semnează niciun contract fără acordul lui.
În cadrul unui interviu, Mihai Popovici și-a amintit că, în urmă cu mai mulți ani, își premia fiul după concursuri, indiferent pe locul pe care termina, cu o anumită prăjitură, pe care Rechinul o adoră și în prezent.
Mama lui David, Georgeta, a urmat cursuri de ofițer anti-doping. A fost conștientă că fiul ei va avea nevoie de tot sprijinul pentru a evita vreo greșeală.
Astfel, la ascensiunea lui David au contribuit, fără doar și poate, și părinții săi, care l-au susținut necondiționat. Tatăl sportivului trece, însă, prin momente mai puțin plăcute de câteva zile. Acuzațiile afectează inclusiv imaginea CS Dinamo, unde este legitimat și campionul olimpic.