Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunțat că DN 67C – Transalpina, sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, rămâne închis circulației până miercuri, la ora 09:00, din cauza viscolului și a poleiului. Pe măsură ce sezonul rece se apropie, șoferii iau în calcul să-și schimbe cauciucurile de vară cu cele de iarnă.
Autoritățile au decis să stopeze circulația rutieră pe Transalpina din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Viscolul şi precipitaţiile au determinat formarea unui strat de gheaţă pe partea carosabilă, iar din acest motiv utilajele de deszăpezire nu pot interveni în siguranţă. Astfel, pe tronsonul dintre Rânca și Obârşia Lotrului nu se va circula.
Altfel, în România, nu există o dată calendaristică fixă, reglementată prin lege, pentru schimbarea cauciucurilor de vară cu cele de iarnă. Totuși, șoferii trebuie să țină cont de condițiile meteo. Dacă sunt prinși cu anvelope de vară pe zăpadă se pot aștepta la sancțiuni dure. De regulă, cei mai mulți conducători de vehicule își montează cauciucurile de iarnă începând cu data de 1 noiembrie. Prognoza meteo este, însă, extrem de importantă, din moment ce legislația din România nu precizează nicio dată limită.

Macanic care montează cauciucurile de iarnă unei mașini. Sursa foto: Hepta
Potrivit OUG nr.195/2002, în România este interzisă circulația vehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei dacă nu au anvelope de iarnă. Este singurul pasaj care face referire la obligațiile șoferilor în sezonul rece. Pe scurt, nu există o data la care conducătorii auto trebuie să aibă mașina echipată cu cauciucuri de iarnă. Fiecare le pune când vrea, doar să nu circule, cu cele de vară, în condiții meteo nefavorabile.
Totuși, șoferii precauți, care vor să evite sancțiunile și eventualele incidente în trafic, își echipează vehiculele cu cauciucuri de iarnă până cel târziu la 1 decembrie. Cei care au, însă, drumuri prin zone muntoase, ar trebui încă de pe acum să renunțe la anvelopele de vară. Dacă vor fi prinși circulând fără cauciucuri de iarnă pe drumuri acoperite cu zăpadă, vor fi sancționați. Penalizarea este cuprinsă între 9 și 20 de puncte amendă, deci între 1485 și 3300 de lei, relatează adevarul.ro.
În plus, agenții de la rutieră au dreptul să rețină și certificatul de înmatriculare auto.
Potrivit prognozei, temperaturile scad semnificativ în următoarele zile, iar vremea va fi mult mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă.