Nicușor Dan, președintele României, nu a fost prezent la Ziua Marinei de la Constanța de vineri, 15 august, pe motiv că se află într-o perioadă de concedii. Este prima dată în ultimii 14 ani când un șef de stat lipsește de la un astfel de eveniment.
La Ziua Marinei Române de la Constanța au fost prezenți peste 3.500 de militari români și străini. În plus, au putut fi admirate nave, ambarcațiuni rapide și avioane. La ceremonie a luat parte, printre alții, și premierul Ilie Bolojan.
Însă Nicușor Dan, președintele României, a lipsit. În locul său a fost prezent Cristian Diaconescu, consilierul prezidențial. Motivul pentru care liderul de la Cotroceni nu a luat parte la eveniment este că se află într-o perioadă de concedii.
Este pentru prima dată în ultimii 14 ani când președintele, în calitate de comandant suprem al Armatei, nu este prezent la Ziua Marinei Române. De precizat că în mandatul prezidențial nu este stipulat un concediu de odihnă, un șef de stat fiind obligat să-și exercite fără pauză atribuțiile.
Traian Băsescu a fost ultimul președinte care nu a luat parte la Ziua Marinei. S-a întâmplat în 2011. La momentul respectiv, acesta și-a motivat absența prin faptul că soția își aniversa ziua de naștere și că, oricum, cunoaște programul cap-coadă.
Prin tradiție, Ziua Marinei Române este sărbătorită pe 15 august, în fiecare an. Cea de-a 123-a ediție s-a desfășurat astăzi. În 2009 a fost declarată sărbătoare națională.

Traian Băsescu, fostul președinte al României. Sursa foto: dreamstime.com
Altfel, revenind la Ilie Bolojan, premierul, învestit în funcție de Nicușor Dan, a ținut un discurs în fața celor prezenți, moment în care o parte din public l-a huiduit copios.
Ilie Bolojan a spus că România este, în prezent, o țară sigură datorită Forțelor Navale. I-a lăudat pe marinari pentru curajul și determinarea lor. În plus, a asigurat FNR de sprijinul guvernului, conștient că România nu poate avea forțe navale performante fără dotări. Nu i-a uitat nici pe cei care s-au jertfit în războaie, mărturisind că în această zi se gândește la ei.
Discursul nu i-a impresionat, însă, pe toți cei prezenți la ceremonie, o parte din public preferând să-l huiduie pe premier.