FRF a deschis o anchetă internă cu privire la activitatea lui Ion Geolgău, după ce numele fostului fotbalist a apărut într-un scandal cu tentă sexuală

FRF a deschis o anchetă internă cu privire la activitatea lui Ion Geolgău după ce numele fostului fotbalist a apărut într-un scandal cu tentă sexuală
Ion Geolgău, în cadrul unei conferințe de presă

Federația Română de Fotbal (FRF) a emis un comunicat prin intermediul căruia a anunțat că a demarat o anchetă internă cu privire la activitatea în cadrul forului a lui Ion Geolgău. Fostul mare fotbalist, în prezent angajat la Casa Fotbalului, este acuzat că a încercat să convingă mama unui jucător junior să se întâlnească în particular cu el.

FRF a deschis o anchetă internă privind activitatea lui Ion Geolgău

În comunicat, FRF anunță că va verifica veridicitatea aspectelor vehiculate prin proceduri interne. Totul se va face în deplină transparență și conform reglementărilor în vigoare. Oficialii forului au făcut, totodată, apel către reprezentanții mass-media care au lansat respectivele informații să pună la dispoziția Federației toate datele și documentele pe care le dețin.

Totodată, FRF anunță că dispune de un Regulament de Ordine Interioară și un Cod de Etică aplicabile tuturor angajaților. Mai arată că integritatea este unul dintre principiile fundamentale care ghidează activitatea instituției.

Ce rol a avut în Federație, în ultimii doi ani

Potrivit Federației, Ion Geolgău nu a avut, în ultimii doi ani, nicio responsabilitate în procesul de selecție pentru niciun lot național. Activitatea sa la Casa Fotbalului s-a limitat doar la coordonarea referenților zonali pentru organizarea taberelor de vară la categoriile de vârstă U13, U12 și U11.

Ion Geolgău ar fi făcut presiuni asupra mamei unui fotbalist junior să se vadă în particular cu el. Zilele trecute, în presă au fost publicate discuțiile dintre cei doi. Nu este primul scandal în care apare numele fostului fotbalist. În urmă cu doi ani, ex-componentul “Craiovei Maxima” a fost acuzat că a solicitat sume de bani. În schimbul lor, facilita selecționarea unor juniori la loturile echipelor naționale.

Ion Geolgău, alături de mai mulți oficiali ai FRF, inclusiv președintele Răzvan Burleanu. Sursa foto: Inquam Photos

Cine a fost Ion Geolgău

Născut pe 20 februarie 1961, Ion Geolgău este un fost mijlocaș și antrenor de fotbal. Are 24 de selecții pentru echipa națională a României. Cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o la Universitatea Craiova, unde, după ce a agățat ghetele în cui, a ocupat și funcția de antrenor secund. În străinătate, a pregătit echipe din Insulele Feroe și Islanda.

Ca jucător, cu Universitatea Craiova a câștigat două titluri (1980, 1981) și patru Cupe ale României (1977,1978, 1981, 1983).