În cadrul unei conferințe de presă, Ilie Bolojan a prezentat bilanțul primelor 100 de zile de mandat de la preluarea guvernării. Premierul a fost desemnat de către Nicușor Dan și după ce a reușit să strângă o majoritate PSD-PNL-USR-UDMR, a depus jurământul la data de 23 iunie 2025. Primele luni de mandat au venit cu măsuri de austeritate și cu majorarea TVA-ului.
Bolojan a declarat în cadrul conferinței că măsurile luate până în momentul acesta au fost măsuri responsabile și nu măsuri de austeritate. De asemenea, aceste măsuri au fost luate pe fondul unei crize bugetare. Erau necesare pentru situația financiară a țării, a mai declarat acesta.
Printre măsurile luate de Guvern sunt: creșterea veniturilor fiscale, limitarea și reducerea cheltuielilor publice, plafonarea salariilor. De asemenea, reducerea unor sporuri, corectarea câștigurilor nejustificate de anumite autorități și ordine în investiții.
Premierul a precizat că în cele 100 de zile de mandat a reușit să renegocieze programul PNRR. Astfel că, a reușit să evite suspendarea fondurilor europene. Totodată, a spus că a reușit să obțină o sumă importantă pentru România prin programul SAFE. Suma asigură cheltuielile pentru apărare ale țării. A mai precizat că urmează a fi prezentat și pachetul pentru reforma în administrația locală.

Ilie Bolojan prezintă bilanțul primelor 100 de zile de mandat
Prim-ministrul a precizat că este necesar să se continue digitalizarea ANAF și a Vămii pentru a combate evaziunea fiscală. O reducere a cheltuielilor, reducerea posturilor care sunt în plus și comasarea de agenții, autorități, sunt obiectivele pentru viitor ale acestuia.
Totodată, premierul a mai precizat că trebuie continuate lucrările la hidrocentrale pentru a asigura securitatea energetică. A discutat și despre impozitul pe cifra de afaceri, care trebuie reanalizat și penalizați cei care abuzează de prețul pe transfer. Bolojan a spus că vrea ca CEC și Aeroportul Otopeni să fie listate la bursă, scrie Antena3.
În cadrul conferinței de presă, Ilie Bolojan a declarat că printr-o rectificare bugetară, s-ar putea renunța la alocarea subvențiilor pentru partide în ultima lună din an. Această măsură ar însemna o reducere de 10%.
Întrebat dacă vor mai exista și alte creșteri de taxe anul viitor, premierul a declarat că nu sunt luate în calcul astfel de măsuri pentru următorul an. De asemenea, a precizat că autoritățile trebuie să încaseze taxele care au fost deja stabilite.
Kelemen Hunor l-a numit pe premierul Ilie Bolojan „stahanovist”. Acesta a dorit să pună acceptn pe dorința lui de guvernare, dar și pe încăpățânarea acestuia.