Iron Maiden va susține, pe 28 mai 2026, un concert pe Arena Națională din București, în cadrul unui turneu aniversar, numit “Run For Your Livers”, care marchează 50 de ani de carieră. Legendara trupă britanică de rock nu se va afla pentru prima data în România, unde are zeci de mii de fani.
Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de carieră, Iron Maiden va susține o serie de concerte în Europa de Est. România nu avea cum să lipsească de pe listă. Programul este prevăzut cu momente definitorii din istoria trupei, iar fanii vor avea parte de o experiență muzicală unică.
Biletele urmează să fie puse în vânzare în săptămânile care urmează. Cel mai ieftin costă 475 de lei, în zonele prevăzute cu scaune, în spatele porților sau pe laterala arenei. Pe al doilea inel al celui mai mare stadion din București, un tichet poate costă între 649 și 941 de lei. Cele mai scumpe locuri sunt în centrul arenei, respectiv 947 de lei.
Atena (Grecia), Sofia (Bulgaria) și Bratislava (Slovacia) sunt alte orașe, în afara Bucureștiului, unde Iron Maiden va susține concerte în luna mai. De asemenea, turneul aniversar va continua și în alte orașe ale lumii, calendarul final urmând să fie anunțat în perioada următoare.

Iron Maiden, o legendară trupă rock din Marea Britanie. Sursa foto: Hepta
De precizat că Iron Maiden nu se va afla la prima apariție pe scenele din România. În 2008, britanicii au susținut o reprezentație pe Stadionul Cotroceni, la București. Doi ani mai târziu, trupa a revenit în România, dar la Cluj-Napoca, unde a concertat la Polus Center Mall, în parcare.
Ulterior, în 2013, Iron Maiden a revenit la București, în Piața Constituției, în cadrul turneului “Maiden England”. La trei ani distanță, trupa s-a întors în Capitală și a făcut spectacol în Piața Constituției.
Ultima dată, Iron Maiden a concertat la București, Romexpo, cu ocazia turneului „Legacy of the Beast”.
În 1995, la Sala Polivalentă, Iron Maiden a concertat într-o formulă provizorie. Bruce Dickinson părăsise trupa şi fusese înlocuit de Blaze Bailey, care a salutat publicul cu “Hello, Budapest!”, relatează liternet.ro.
Bailey a fost solistul trupei Iron Maiden din 1994 până în 1999.