Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat vineri seara că nici premierul Ilie Bolojan, nici președintele Nicușor Dan nu l-au informat cu privire la acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur, votat de România.
Ministrul a precizat că, după respingerea memorandumului pe această temă, nu a mai existat nicio discuție la nivelul coaliției. „De când am respins acel memorandum, eu, ca ministru, nu știu ce s-a întâmplat. Nu am avut nicio discuție la nivel de coaliție despre Mercosur”.
Barbu a avertizat că diferențele mari de preț dintre produsele din UE și cele din Mercosur ar putea avea efecte devastatoare asupra agriculturii românești. De asemenea, a afirmat că acordul Mercosur va fi discutat în coaliție în perioada următoare. Acesta a subliniat că PSD nu se opune acordului în sine, ci cere protejarea fermierilor români.
Ministrul a declarat că poziția sa nu a fost una de respingere a acordului în ansamblu. Ci, potrivit de solicitare a unor garanții clare pentru fermierii și procesatorii români.
Acesta a spus că încă de anul trecut a cerut Comisiei Europene realizarea unui studiu de impact privind efectele acordului asupra agriculturii și industriei alimentare, precum și introducerea unor condiții care să asigure respectarea standardelor europene de către produsele agroalimentare provenite din statele Mercosur.

Motivele respingerii memorandumului
Referindu-se la motivele pentru care a respins memorandumul inițial, ministrul Agriculturii a precizat că a solicitat aplicarea acordului în domeniul agriculturii și industriei alimentare să fie voluntară și limitată în timp.
Totodată, acesta a cerut ca fiecare stat membru să poată controla prin licențiere operatorii economici care importă produse din zona Mercosur, potrivit Antena 3. „Am respins acel memorandum. Nu știu exact cum este finalizat, chiar aș vrea să-l văd. Am solicitat ca acordul Mercosur, pe parte de Agricultură și industrie alimentară să fie voluntar.” a spus acesta.
Sursa foto: Dreamstime