Nicușor Dan, despre influența rusă în alegeri și Călin Georgescu: Problema nu este un singur personaj

Președintele României, Nicușor Dan, susține că autoritățile trebuie să prezinte un raport complet privind anularea alegerilor și posibila influență rusă, pe fondul controverselor legate de Călin Georgescu. Șeful statului a afirmat că miza nu este un nume anume, ci combaterea unei campanii ample de dezinformare care afectează funcționarea sistemului democratic și încrederea cetățenilor în instituțiile statului.
Nicușor Dan despre influența rusă în alegeri și Călin Georgescu Problema nu este un singur personaj
Nicușor Dan, despre influența rusă în alegeri și Călin Georgescu: Problema nu este un singur personaj

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat că statul are obligația de a prezenta un raport detaliat privind anularea alegerilor și posibila influență rusă, în contextul controverselor legate de Călin Georgescu. Șeful statului a subliniat că problema nu se rezumă la o singură persoană, ci la o amplă campanie de dezinformare și presiune exercitată asupra sistemului democratic.

Nicușor Dan a enumerat mai multe tipuri de acțiuni, care, în opinia sa, fac parte dintr-o campanie coordonată împotriva României. Acțiuni precum: atacuri cibernetice, dezinformare și tentative de sabotaj. Chiar dacă, acestea au fost mai puține decât în alte țări.

„Războiul hibrid” și presiunile asupra democrației

Nicușor Dan

„Războiul hibrid” și presiunile asupra democrației. FOTO: Facebook

Toate aceste elemente conturează, potrivit președintelui, imaginea unui „război hibrid” desfășurat de Rusia împotriva României.

Președintele a subliniat că obiectivul nu este doar publicarea unui raport, ci convingerea populației că explicațiile oferite reflectă realitatea. El a subliniat că autoritățile trebuie să recâștige încrederea cetățenilor. De asemenea, potrivit acestuia, să demonstreze că democrația rămâne singurul model funcțional pentru stat.

Mulți dintre români, în momentul de față, cred că alegerile au fost anulate în mod ilegal. Pentru că, în fine, o elită conducătoare n-a vrut să predea puterea cuiva care ar fi putut să câștige. Oamenilor acestora trebuie să le dăm toate elementele.”, a spus acesta într-o emisiune la Kanal D.

Cazul Călin Georgescu și necesitatea unui raport complet

Întrebat dacă Călin Georgescu mai reprezintă o amenințare, președintele a spus că atenția nu ar trebui concentrată exclusiv asupra unei persoane. Ci, asupra mecanismului care a stat în spatele acesteia. El a arătat că există o campanie intensă în mediul online. Campanie, menită să amplifice tensiunile sociale și să submineze încrederea în instituțiile statului.

„În opinia mea, nu trebuie să ne uităm la campania care, cumva, a fost la un moment dat personificată de el.”, a declarat Nicușor Dan. Șeful statului a precizat că, deși România a oferit în mare parte explicații pe plan extern, este necesar un demers oficial care să clarifice situația și pe plan intern. El a arătat că mai multe state europene au semnalat existența influenței ruse în procesele electorale, inclusiv în România.

Motiv pentru care, este important să fie închis acest subiect printr-un raport complet. „Trebuie, și pentru partenerii noștri, să închidem acest capitol și să venim cu un raport care să fie complet despre ce s-a întâmplat…este foarte important. Probabil că, în două – trei luni de acum, o să fim pregătiți să ieșim cu un raport.”, a spus Nicușor Dan.