Valoarea Nvidia la bursă a crescut de zece ori de la lansarea ChatGPT de acum doi ani. Producătorul de componente electronice a ajuns joi prima companie privată cotată la 4 trilioane de dolari. Acțiunile Nvidia valorau peste 164 dolari la închiderea bursei americane.
Nvidia are una dintre cele mai rapide creșteri din istoria Wall Street
Compania producătoare de plăci grafice și chipuri pentru inteligența artificială a depășit giganți IT precum Microsoft și Apple. În doar doi ani, și-a crescut valoarea de la 1 la 4 trilioane de dolari.
Liderii de pe piața bursieră sunt companii americane, cu investiții în tehnologie AI. Broadcom, un producător de chipuri, a trecut de pragul trilionului de dolari. Amazon și Alphabet sunt cotate la bursă cu peste 2 trilioane. Sub umbrela Alphabet se află mai multe companii mari, precum Google, Youtube și Waze. Cei mai populari lideri în IT de zeci de ani, Microsoft și Apple, au atins pragul de 3 trilioane. Conform NYTimes, asta dovedește convingerea investitorilor că AI-ul ar putea transforma economia așa cum a făcut-o Revoluția Industrială.
Însă compania cu cea mai mare cotă de piață este Nvidia. Încă de acum zece ani, compania a investit miliarde în dezvoltarea chipurilor și procesoarelor grafice. Ideea de a paria pe crearea de programe pentru AI și a suportului tehnic pentru acestea a dat un randament de neimaginat.
Odată cu lansarea ChatGPT de acum trei ani, domeniul inteligenței artificiale a explodat. Nvidia produce peste 80% din chipurile folosite pentru centrele de date necesare. Giganți precum Microsoft, Alphabet, Amazon și Meta estimează cheltuieli de sute de milioane pe infrastructură pentru AI în 2025. Mare parte din bani vor ajunge la liderul de piață.
Comparând evoluția, Nvidia a avut încasări nete de 4,4 miliarde dolari în anul 2023 și de 73,8 miliarde numai în anul curent.
Monopolul producătorului a atras și atenția guvernelor. Autorități din SUA, UE, China și UK au început investigații în privința practicilor comerciale, achizițiilor și distribuției de componente și software Nvidia.