Retragere înainte de alegerile din 7 decembrie pentru Primăria Capitalei. Pe cine va sprijini Vlad Gheorghe

Vlad Gheorghe, candidatul independent susținut de partidul DREPT la alegerile pentru Primăria Capitalei, a anunțat marți că se retrage din cursa pentru funcția de primar general.
Retragere înainte de alegerile din 7 decembrie pentru Primăria Capitalei. Pe cine va sprijini Vlad Gheorghe
Retragere înainte de alegerile din 7 decembrie pentru Primăria Capitalei. Pe cine va sprijini Vlad Gheorghe

Vlad Gheorghe, candidatul independent susținut de partidul DREPT la alegerile pentru Primăria Capitalei și-a anunțat marți retragerea din cursa pentru funcția de primar general.

Decizia vine în contextul în care cel mai recent sondaj public arată că Daniel Băluță, candidatul PSD , se află pe primul loc la intențiile de vot. Urmat de acesta, este Anca Alexandrescu, candidata susținută de AUR.

Retragerea lui Vlad Gheorghe. Pe cine va sprijini

Vlad Gheorghe

Retragerea lui Vlad Gheorghe. Pe cine va sprijini. FOTO: Facebook

Anunțul lui Vlad Gheorghe a fost făcut într-o conferință de presă comună. Conferință unde a declarat că își va oferi spijinul pentru candidatul PNL, Ciprian Ciucu. Gheorghe a afirmat că decizia vine după analizarea mai multor sondaje și discuții privind riscul ca „o candidată extremistă, cu legături în PSD”, să câștige Primăria Capitalei.

Acesta a precizat că a fost o decizie destul de dificilă. Însă una necesară pentru a menține Bucureștiul „un bastion al democrației”. De asemenea, le-a cerut alegătorilor săi să îl susțină pe Ciprian Ciucu la scrutinul din 7 decembrie, avertizând asupra pericolului extremismului, pe care îl consideră extrem de grav.

Ce arată datele ultimului sondaj

Cel mai recent sondaj AtlasIntel arată o competiție extrem de strânsă între Daniel Băluță (PSD) – 23,3%, Anca Alexandrescu (AUR) – 23,2%. Apoi Ciprian Ciucu (PNL) – 21,7%, Cătălin Drulă (USR) – 15,5% și Ana Ciceală (SENS) – 8,4%, potrivit HotNews.

Vlad Gheorghe și-a început cariera politică în USR. Aici a fost consilier juridic, apoi europarlamentar în legislatura 2020 – 2024. A demisionat din partid în februarie 2024 și a candidat ulterior ca independent la europarlamentare. Însă, fără succes.

A fondat partidul DREPT și a candidat la alegerile parlamentare din decembrie. Formațiunea a obținut puțin peste 1% din voturi. În ultimele luni, Gheorghe a afirmat în mai multe rânduri că a fost supus unor presiuni politice pentru a se retrage din cursă.

În urmă cu câteva zile, și fostul consilier prezidențial Ludovic Orban a anunțat că formațiunea sa, Forța Dreptei, îl susține pe Ciprian Ciucu în campania pentru Primăria Capitalei.