Președintele Statelor Unite, Donald Trump, informat cu privire la mai multe scenarii militare și operațiuni cu acoperire ce ar putea fi îndreptate asupra Iranului, a decis să recurgă la o măsură economică dură. Acesta a decis impunerea unor tarife vamale suplimentare de 25% pentru toate statele care continuă relațiile comerciale cu Teheranul.
În paralel, ministrul iranian de Externe a declarat că Teheranul rămâne deschis dialogului cu Washingtonul. Însă, a avertizat că țara este pregătită de „un război” dacă situația va escalada.
Surse din administrația americană susțin că echipa de securitate națională a președintelui urmează să se reunească la Casa Albă. Reuniunea are loc pentru a analiza în detaliu opțiunile legate de Iran. Însă, fără a fi confirmată participarea directă a lui Trump.
Anterior, președintele american a afirmat că armata SUA ia în calcul „opțiuni foarte solide” în cazul în care violențele împotriva protestatarilor vor continua. Acesta a precizat și că oficiali iranieni ar fi încercat inițieze negocieri. Însă, a avertizat că SUA „ar putea fi nevoite să acționeze înainte de o întâlnire”.

Tarife vamale drastice. FOTO: BBC
Potrivit unor oficiali ai Departamentului american al Apărării, pe lângă posibile atacuri cu rachete cu rază lungă, Pentagonul analizează și alte opțiuni. Printre acestea se numră operațiuni cibernetice și acțiuni menite să contracareze companiile de influență și propagandă.
În acest context, Donald Trump a anunțat luni introducerea unui tarif de 25% pentru bunurile provenite din țările care fac afaceri cu Iranul. „Cu efect imediat, orice țară care face afaceri cu Republica Islamică va plăti un tarif de 25% pentru toate afacerile realizate cu Statele Unite. Acest ordin este definitiv și fără drept de apel.” a declarat președintele, potrivit BBC.
Între timp, criza economică profundă, marcată de prăbușirea monedei naționale și de nemulțumiri sociale tot mai mari, a alimentat o gravă criză de legitimitate pentru liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei.