Vaccinul împotriva gonoreei, primul din lume, a fost lansat luni

acum 10 luni
Vaccinul împotriva gonoreei primul din lume a fost lansat luni
Doctor care pregătește un vaccin

Diagnosticele de gonoree au atins cifra de 85.000 în 2023, cel mai mare număr de la începutul înregistrărilor din 1918 și de trei ori mai mult decât în 2012. În Anglia, de luni, a început un program de vaccinare “în premieră mondială” contra acestei boli venerice.

Vaccinul împotriva gonoreei, disponibil în Marea Britanie

Potrivit news.sky.com, pacienții eligibili vor putea primi vaccinul din luna august. Anunțul vine în contextul în care în Marea Britanie numărul cazurilor a explodat în ultima perioadă.

Departamentul pentru Sănătate și Asistență Socială (DHSC) a anunțat că în centrele de sănătate sexuală va fi găsit, începând de luni, vaccinul gratuit împotriva acestei infecții cu transmitere sexuală.

Ashley Dalton, ministru pentru sănătate publică și prevenție, a declarat că această lansare “reprezintă un progres major în prevenirea unei infecții care a atins niveluri record”.

Ea a adăugat: “Acest program de vaccinare, o premieră mondială, va ajuta la stoparea răspândirii infecției. În plus, va combate direct amenințarea tot mai mare a rezistenței la antibiotice. Îi încurajez cu tărie pe toți cei eligibili să se prezinte pentru vaccinare. Asta pentru a se proteja atât pe ei înșiși, cât și pe partenerii lor sexuali.

Vaccinurile vor fi oferite gratuit

Diagnosticele de gonoree au ajuns la 85.000 în 2023 – cel mai mare număr înregistrat de când au început înregistrările oficiale în 1918 și de trei ori mai mult decât în 2012.

Vaccinurile vor fi oferite gratuit celor cu risc crescut de infecție. Inclusiv bărbaților homosexuali și bisexualilor care au avut mai mulți parteneri sexuali și o infecție bacteriană cu transmitere sexuală în ultimele 12 luni.

Vaccinul are la bază un ser deja existent, 4CMenB, utilizat pentru protejarea împotriva bolii meningococice de tip B.
Totuși, eficiența acestuia împotriva gonoreei este estimată între 32,7% și 42%. Ceea ce înseamnă că nu elimină complet riscul de infectare cu boala.

DHSC face referire la o analiză condusă de Imperial College London. Potrivit acesteia, vaccinarea ar putea preveni până la 100.000 de cazuri de gonoree. În plus, ar putea economisi NHS peste 7,9 milioane de lire sterline în următorul deceniu.

Ce vaccinuri mai pot primi pacienții

Dr. Sema Mandal, epidemiolog consultant la Agenția pentru Securitate în Sănătate a Regatului Unit, a adăugat că vaccinul “va oferi protecția atât de necesară celor care au cea mai mare nevoie – făcând din Regatul Unit un lider mondial în lupta împotriva gonoreei”.

Este excelent că, în același timp, alte vaccinuri importante vor continua să fie oferite în cadrul serviciilor de sănătate sexuală persoanelor eligibile”, a mai spus ea.

La programarea pentru vaccinul împotriva gonoreei, pacienții vor avea posibilitatea de a primi și alte seruri. Împotriva mpox (variola maimuței), HPV (virusul papiloma uman) și hepatitei A și B.