Noi detalii revoltătoare au ieșit la iveală în ancheta accidentului cumplit petrecut marți seară pe strada Mureșenilor, în centrul municipiului Brașov. Șoferul în vârstă de 50 de ani, care a ucis doi pietoni și a rănit grav o a treia persoană după ce a intrat cu mașina direct pe trotuar, a fost plasat sub control judiciar, având interdicția de a mai conduce autovehicule.
Ancheta polițiștilor a scos la lumină faptul că bărbatul știa că suferă de o boală cronică gravă, respectiv epilepsie, însă a decis în mod conștient să își întrerupă tratamentul prescris de medici, punând în pericol viețile celor din jur.
Imediat după impactul devastator, anchetatorii au verificat istoricul medical al șoferului, suspectând că acesta ar fi suferit o criză la volan. Documentele medicale ridicate de polițiști au confirmat diagnosticul de epilepsie, afecțiune care provoacă convulsii și pierderea temporară a stării de conștiență.
Reprezentanții Poliției au explicat că bărbatul era pe deplin conștient de riscurile la care se expune și la care îi expune pe ceilalți participanți la trafic în momentul în care a refuzat să își mai ia medicamentele.
„Actele medicale pe care polițiștii le-au adunat și concluziile medicilor specialiști arată faptul că bărbatul de 50 de ani cunoștea faptul că suferă de o afecțiune medicală cronică. A urmat un tratament pe care conștient și l-a întrerupt, deși știa că această întrerupere i-ar putea influența starea de conducere și că în orice moment afecțiunea medicală de care suferea i-ar fi putut agrava situația și calitatea de conducător auto. Vorbim de o afecțiune cronică care creează convulsii și care poate duce la pierderea temporară a conștiinței conducătorului auto”, a declarat inspectorul de poliție Daniel Zontea.
Bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, fiind cercetat penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Vineri după-amiază, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus plasarea acestuia sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Prin ordonanța emisă de autorități, șoferului i-a fost retras dreptul de a conduce orice tip de autovehicul pe drumurile publice pe toată durata măsurii preventive.
Accidentul a avut loc marți seară, în jurul orei 21:00, când autoturismul condus de bărbat a părăsit brusc partea carosabilă și a lovit în plin trei persoane aflate pe trotuar. Doi oameni au murit pe loc în urma impactului violent, iar o a treia persoană a fost transportată în stare critică la spital.
Sursa foto: Dreamstime