Tensiuni în coaliție: Nicușor Dan se vede cu liderii partidelor la Palatul Cotroceni

Președintele Nicușor Dan se vede marți de la ora 10:00 cu liderii partidelor din coaliție la Palatul Cotroceni. Discuțiile vin după ce Curtea Constituțională a României a respins proiectul de lege privind pensiile magistraților, iar România riscă să piardă milioane de euro de la Comisia Europeană dacă reforma nu va fi adoptată până la finalul lunii.
Tensiuni în coaliție Nicușor Dan se vede cu liderii partidelor la Palatul Cotroceni
Tensiuni în coaliție: Nicușor Dan se vede cu liderii partidelor la Palatul Cotroceni

După ce președintele Nicușor Dan a discutat la data de 29 octombrie cu priemierul Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni pe teme care țin de coaliție, președintele i-a convocat astăzi pe liderii formațiunilor pentru o discuție.

În contextul tensiunilor dintre partide e proiectele privind majorarea salariului minim, dar și reforma pensiilor magistraților, președintele Nicușor Dan se întâlnește marți de la ora 10:00 cu coaliția aflată la guvernare.

Discuții privind reforma pensiilor magistraților

Principala temă de discuție o reprezintă reforma pensiilor magistraților. Vineri, Curtea Constituțională a României a publicat motivarea deciziei prin care a respins proiectul de lege asumat de Guvernul Bolojan.

Potrivit judecătorilor, legea a fost declarată neconstituțională din cauza faptului că premierul Ilie Bolojan nu a așteptat pentru avizul CSM. Totodată, judecătorii au discutat doar despre modul în care a fost adoptată, nu și despre ce prevede efectiv legea.

România riscă să piardă 231 de milioane de euro de la Comisia Europeană

Coaliție

România riscă să piardă 231 de milioane de euro de la Comisia Europeană. FOTO: Hepta

În contextul acesta, dacă până la finalul lunii noiembrie nu va fi adoptată legea pensiilor magistraților, România riscă să piardă 231 de milioane de euro de la Comisia Europeană. Astfel, Guvernul și coaliția trebuie să găsească o modalitate ca până la data de 28 noiembrie legea care crește vârsta de pensionare a magistraților să fie adoptată.

Premierul Ilie Bolojan ar lua în calcul majorarea vârstei de pensionare de la 10 ani, cum a propus inițial, la 14 sau 15 ani. De asemenea, nu ar dori creșterea pensiei mai mult de 70% din ultimul salariu net, relatează HotNews.

Prim-ministrul ar vrea să reia tot procesul pentru a-și angaja din nou răspunderea pentru reforma magistraților în Parlament. Însă, perioada de eliberare a avizului Consiliului Suprem al Magistraturii este de cel mult 30 de zile. O altă modalitate este adoptarea reformei prin angajarea răspunderii. Proiectul propus de Guvern nu ar putea fi modificat.